Terapia cu antibiotice nu este un comportament de medicație cu un singur-mod, ci o abordare sistematică care integrează evaluarea etiologică, potrivirea farmacologică, strategiile de dozare și monitorizarea eficacității. Scopul său este de a inhiba sau elimina eficient agenții patogeni în cel mai scurt timp posibil cu cel mai mic risc de rezistență, menținând în același timp homeostazia fiziologică și echilibrul microbiotei intestinale a pacientului.
Metoda principală este selecția de precizie a medicamentelor, ghidată din punct de vedere etiologic. În mod ideal, înainte de tratament, speciile și sensibilitatea la medicament a microorganismului patogen ar trebui identificate prin cultură microbiană, detecție moleculară sau spectrometrie de masă, identificând astfel un antibiotic cu spectru-îngust, foarte eficient. Tratamentul empiric este potrivit pentru pacienții în stare critică sau pentru situațiile în care dovezile etiologice nu sunt disponibile imediat. Este nevoie de o analiză cuprinzătoare a florei comune la locul infecției, a stării imune a pacientului și a datelor de monitorizare a rezistenței locale la medicamente pentru a selecta medicamente cu acoperire adecvată și siguranță controlabilă. Odată ce sunt obținute rezultatele privind sensibilitatea la medicamente, se inițiază terapia țintită pentru a reduce expunerea cu spectru larg-.
In terms of pharmacological matching, the mechanism of action and pharmacodynamic/pharmacodynamic (PK/PD) characteristics of the antibiotic must be considered. Concentration-dependent bactericidal drugs (such as aminoglycosides and fluoroquinolones) emphasize a single, adequate dose to achieve a peak concentration to minimum inhibitory concentration (Cmax/MIC). Time-dependent bactericidal drugs (such as β-lactams) focus on maintaining plasma concentrations above the MIC for the specified duration (T>MIC), adesea folosind perfuzie fracționată sau continuă. Pătrunderea tisulară este, de asemenea, crucială; de exemplu, medicamentele cu concentrații mari de lichid cefalorahidian sunt preferate pentru tratarea meningitei, în timp ce cele cu rate mari de excreție urinară sunt potrivite pentru infecțiile tractului urinar.
Metodele de administrare trebuie concepute individual. Pentru infecțiile severe sau pacienții care nu pot lua medicamente pe cale orală, administrarea intravenoasă este de preferat pentru a asigura livrarea la timp a medicamentului de vârf. Pentru pacienții cu afecțiuni stabile și funcție gastrointestinală bună, administrarea secvenţială sau orală poate fi utilizată pentru a îmbunătăți confortul și a reduce riscul de infecții dobândite în spital-. Ajustările dozei trebuie făcute împreună cu funcția hepatică și renală, greutatea, vârsta și medicamentele concomitente pentru a preveni acumularea de toxicitate sau eficacitatea insuficientă. Durata tratamentului depinde de tipul de infecție și de răspunsul la tratament. În general, pneumonia-dobândită comunitară necesită 5-7 zile de tratament, în timp ce boala celiacă complicată sau osteomielita pot necesita câteva săptămâni, completate de imagistică și urmărirea markerilor inflamatori.
Terapia combinată este valoroasă în situații specifice, cum ar fi în sepsis sever pentru a extinde acoperirea sau a ucide sinergic bacteriile, în infecții mixte anaerobe și aerobe care necesită medicamente cu mecanisme de acțiune diferite sau în infecții cronice precum tuberculoza pentru a preveni rezistența la medicamente. Cu toate acestea, trebuie avută prudență pentru a evita combinarea orbește a medicamentelor, ceea ce poate duce la creșterea reacțiilor adverse și a rezistenței la medicamente.
Metodele de evaluare a eficacității sunt utilizate pe parcursul cursului de tratament, inclusiv modificări ale markerilor inflamatori, cum ar fi temperatura corpului, numărul de celule albe din sânge și procalcitonina, precum și îmbunătățiri în imagistica leziunilor. Ineficacitatea sau recidiva necesită o reevaluare a diagnosticului etiologic și a testării sensibilității la medicamente și investigarea unor factori precum drenajul slab al abcesului sau tulburările de distribuție a medicamentelor.
În general, tratamentul cu antibiotice este o unitate organică de identificare precisă a agentului patogen, compatibilitate farmacologică, cale rațională de administrare, curs adecvat de tratament și evaluare dinamică. Din punct de vedere clinic, trebuie aplicat flexibil pe baza dovezilor pentru a atinge obiectivul de maximizare a eficacității și minimizarea rezistenței la medicamente.